Primăria Oradea anunță dezinsecții pe spațiile verzi și cursurile de apă

În vederea distrugerii insectelor generatoare de disconfort (tânțari, muște etc.) în faza de adult și larve, Primăria Oradea anunță locuitorii că în perioada 10-14 iunie, se execută prin tratament la sol lucrarea de dezinsecție – etapa a II-a, în zonele publice, spațiile verzi și cursurile de apă de pe raza municipiului Oradea.
Toxicitatea insecticidelor folosite este redusă.

Se recomandă populației să evite contactul insecticidului cu ochii. În caz de timp nefavorabil, lucrarea se va amâna pentru perioada imediat următoare, care se va comunica prin presă.

Totodată, tratamentele fitosanitare la arbori și arbuști – etapa I și tratamentele fitosanitare pentru combaterea larvei miniere Cameraria Ohridella la frunzele de castan etapa I, se vor executa tot în perioada 10-14 iunie, pe domeniul public al Municipiului Oradea.

Distribuie informația
Alte știri