Primăria Oradea: Artiștii stradali beneficiază de un regulament pentru desfășurarea activităților cultural-artistice

Primăria Oradea vine în întâmpinarea artiștilor stradali prin implementarea unui nou Regulament privind avizarea activităților cultural-artistice stradale. Până acum, persoanele care doreau să desfășoare astfel de activități nu beneficiau de un cadru legal bine definit care să prezinte pașii care trebuie urmați. Acest regulament, aprobat de Consiliul Local, oferă acum toate informațiile necesare pentru cei interesați să contribuie la viața culturală a orașului.

Așa cum viceprimarul Antonia Nica a explicat cu ocazia dezbaterilor care au avut loc pe marginea acestui subiect în Consiliul Local,  inițiativa de a realiza un astfel de regulament a pornit de la artiști din Oradea, muzicieni cu experiență în mod special, o parte dintre aceștia fiind chiar parte din Filarmonica de Stat, care și-ar fi dorit să iasă în public, însă nu știau în ce condiții pot să o facă. Astfel, s-a dorit un cadru legal clar de reglementare a activităților artistice stradale (a celor de mici dimensiuni, nu evenimentele de amploare) care să le permită artiștilor să își prezinte produsul artistic, să fie protejați și nu asociați cu cei care practică cerșetoria.

Activitățile cultural – artistice stradale se pot desfășura cu avizul emis de către Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea) prin Comisia de selecție și avizare.

Sunt considerate activități cultural-artistice pretabile spre a fi realizate în spațiul public, următoarele: interpretarea muzicală (vocală, instrumentală, vocal-instrumentală și/ sau muzică electronică; activități de arte plastice (pictură, desen, sculptură, grafică, caricatură etc.); dans (dans sportiv, modern, de societate etc.) și activități de divertisment (piese de teatru, mimă, magie, baloane din spumă, ateliere de artizanat și altele).

Intervalul orar în care se pot desfășura activitățile cultural – artistice sunt: de luni până vineri în intervalul orar 09:00 – 23:00 și în zilele de sâmbătă și duminică între orele 09:00 – 24:00.

Distribuie informația
Alte știri