Primăria Oradea recomandă contribuabililor să-și achite obligațiile restante până la final de an

Având în vedere că se apropie finalul anului și mai sunt 13 zile până la data de 31 decembrie, Primăria Oradea recomandă contribuabililor să-și achite obligațiile de plată la bugetul local, astfel încât să nu fie nevoiți să plătească majorări de întârziere.

Nivelul majorărilor de întârziere este de 1% din cuantumul impozitelor neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Termenele de plată a impozitelor și taxelor locale aferente celor două semestre sunt 30 martie și 31 septembrie.

Impozitele şi/sau taxele se datorează pentru clădiri, terenuri, mijloace de transport, amenzi și alte taxe locale.

Distribuie informația
Alte știri