Primăria Oradea va construi o nouă grădiniță pe Calea Clujului

În scopul creșterii calităţii infrastructurii la nivelul educației preșcolare în Municipiul Oradea, precum și în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă, Primăria Oradea va construi o nouă grădiniță în Oradea, pe Calea Clujului.

Investiţia „Construirea Grădiniţei noi nr. 51, cu echiparea infrastructurii educaţionale pentru educaţia timpurie antepreşcolară şi preşcolară în municipiul Oradea” se realizează parţial din bugetul local, respectiv în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa 4. Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.4, Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare. Având în vedere faptul că obiectivul a fost selectat pentru finanțare în cadrul  Programului Operațional (POR) 2014-2020, anterior fiind rezervă pe o listă de așteptare, se impune aprobarea indicatorilor tehnico-economici la faza PT.

Astfel că, în cadrul ședinței Consiliului Local de azi, 29 ianuarie 2021, consilierii au aprobat indicatorii tehnico-economici actualizați la faza Proiect tehnic cu o valoare totală a investiției de 4.641.290,35 lei (fără TVA), cu o durată de realizare a lucrărilor de 12 luni.

Grădinița cu program prelungit nr. 51 face parte din structura Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” Oradea și nu are buget separat, ci este inclusă în bugetul școlii, care are personalitate juridică.

În prezent, Grădinița cu program prelungit nr. 51 nu corespunde din punct de vedere al normelor actuale igienico-sanitare. Ea nu are autorizaţie sanitară de funcționare, în ultimii ani funcţionând cu autorizație temporară; de asemenea, nu are cabinet medical avizat, iar instalația electrică, instalațiile sanitare, mobilierul și podelele sunt foarte deteriorate. Grădinița funcționează într-un spațiu impropriu, sub limita de suprafață reglementată prin normativele în vigoare.

După repetate reparații capitale la un imobil vechi de aproximativ 80 de ani, urmate de recompartimentări, este necesară construirea unei noi clădiri, cu o capacitate de 60 de locuri, lângă amplasamentul existent, la standarde impuse de legislația în vigoare. Grădinița nouă de pe Calea Clujului va deservi copiii cu vârsta preșcolară (3-6 ani) proveniți din familiile cu domiciliul în Cartierul Tineretului, Tokai – Zona Gutenberg și comunele estice ale Zonei Metropolitane Oradea.

Proiectul pentru construirea noii Grădinițe nr. 51 presupune realizarea unei noi construcții constând în 3 săli de grupă de grădiniță cu dormitoare, izolator și cabinet medical, zone de depozitare materiale didactice, spălătorie, bucătărie, holuri acces, acces separat pentru personal, copii și părinți, inclusiv rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, grupuri sanitare, amenajare curte exterioară, respectiv dotări pentru bucătărie și mobilier. Programul educativ va fi unul prelungit.

Accesul pentru aprovizionarea bucătăriei și pentru personalul care deservește bucătăria vor fi separate de accesul copiilor și a personalului administrativ, iar pentru mascarea rampelor și a treptelor de acces s-a propus executarea unei pergole din lemn cu rol estetic. În ceea ce privește lista de dotări, aceasta a fost adaptată modificărilor ansamblului planului de arhitectură, pentru a satisface condițiile de funcționare la standarde europene.

Având în vedere faptul că proiectul tehnic este gata, execuția lucrărilor urmează să fie scoasă la licitație în viitorul apropiat.

Distribuie informația
Alte știri