Primăria Oradea va construi o parcare supratejată în cartierul Nufărul

Primăria Oradea va construi o parcare supratejată în cartierul Nufărul, ca urmare a necesității de a suplini locurile de parcare desființate odată cu modernizarea b-dului Nufărul – Cantemir. În acest moment, autoritățile locale realizează Studiul de fezabilitate, urmând ca, în perioada următoare, să fie demarată procedura de licitație pentru atribuirea lucrărilor de proiectare plus execuție.

„Prin modernizarea b-dului Nufărul-Cantemir, au fost desfiinţate foarte multe locuri de parcare, așa că, pentru a asigura locurile de parcare necesare celor care parcau în zona respectivă, am încheiat un contract cu o firmă din Oradea pentru realizarea unui studiu de fezabilitate privind construcţia unei parcări auto supraetajate cu 335 de locuri, din care 4 pentru persoanele cu dizabilităţi şi 6 pentru maşinile electrice. Piața respectivă se desființează pe perioada lucrărilor, iar după finalizare vom decide ce se va întâmpla cu spațiul comercial care va fi realizat”, a declarat primarul Florin Birta.

Noua parcare va avea demisol, parter și patru etaje, iar la nivelul parterului, va exista și un spațiu comercial de 1.766 de mp. Pentru a putea să-și continue activitatea, comercianții vor fi mutați în alte piețe (Piața Decebal, Piața Cetate), unde sunt spații disponibile.

Investiția se ridică la 26,5 milioane de lei fără TVA, cu o durată de execuție a lucrărilor de 12 luni.

Distribuie informația
Alte știri