Primarul din Paleu si-a pierdut, din nou, mandatul. COMUNICATUL PREFECTURII

Potrivit legislaţiei administraţiei publice locale, domnul Claudiu Adrian Pop, prefectul judeţului Bihor a emis în data de 6 octombrie 2016, Ordinul nr. 539/2016 prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Paleu, domnul Somogyi Ludovic. Legislaţia incidentă este prevăzută de dispoziţiile art. 69, alin. 2, din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 coroborate cu cele ale art.15, lin.2, lit. e, și art. 16, din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Primarul comunei Paleu a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate prin Sentinţa Penală nr. 344/2014 a Tribunalului Bihor menținută prin Decizia penală nr. 358/A/2015 a Curţii de Apel Oradea, cu suspendarea executării pedepsei principale pe o perioadă de 3 ani și 2 luni, precum și cu pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului unor drepturi, printre care şi acela de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. Atribuțiile de primar vor fi exercitate, potrivit art. 72 alin. 1 și 2 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 de către viceprimarul comunei.

Menţionăm faptul că, în cursul anului 2015 în timpul mandatului anterior prefectul a mai emis un ordin prin care a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Paleu, având la bază condamnarea sus-menţionată, instanţa menţinând ca legal emis ordinul. Întrucât pedeapsa continuă şi în prezent sub forma interzicerii unor drepturi (cele prevăzute de art. 64 lit. a,b,c Cod penal), fiind în curs termenul de încercare de 3 ani şi 2 luni, prevederile legale care stipulează încetarea de drept a mandatului se aplică în continuare.

Precizăm că, raportat la suspendarea executării pedepsei atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi Curtea Constituţională a României s-au exprimat în sensul că, pedeapsa principală (privativă de libertate) este cea care determină aplicarea sancţiunii (încetarea mandatului de primar), suspendarea executării acesteia reprezentând doar un mijloc de individualizare a executării pedepsei, condamnarea în sine fiind cea care determină pierderea integrităţii, element fundamental al mandatului electiv fără de care persoană care ocupă respectiva demnitate publică nu mai are legitimitatea de a-şi continua mandatul.

primar-paleu

FOTO: PRINTSCREEN PALEU.RO

Distribuie informația
Alte știri