Primele centre de vaccinare direct din mașină, funcţionale până la finalul lunii. Vezi ce ser vor folosi

Foto: Profimedia

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat luni că primele centre de imunizare anti-COVID de tip drive-thru vor fi funcţionale până la finalul lunii aprilie, informează Agerpres.

El a precizat, într-o emisiune la Digi FM, că persoanele care se vor vaccina în aceste centre vor primi serul de la compania Pfizer, fără programare.

„Până la finalul lunii aprilie vom avea primele centre în ţară de acest gen şi care vor primi vaccin de la compania Pfizer. Pot să vă spun de Bucureşti, Deva din judeţul Hunedoara şi mai sunt şi alte judeţe care au în plan organizarea acestor centre de tip drive-thru. Fără programare. Am dimensionat la circa 400 de persoane care pot să fie vaccinate în fiecare zi. (…) Persoanele vor veni doar cu mijloacele de transport, fie personale – autoturisme cu capacitate maximă de patru plus unu persoane – sau mijloace de transport în comun gen taxi, Uber şi alte tipuri similare de transport. În zona de triaj este nevoie să prezinte un document de identitate, preferabil să se prezinte cu chestionarul de triaj completat, se poate descărca din aplicaţie. Dacă nu se prezintă cu el descărcat, se completează în supravegherea medicului, se evaluează criteriile medicale care indică vaccinarea şi se efectuează înscrierea în Registrul electronic de naţional al vaccinărilor”, a explicat medicul militar.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri