Primele proiecte ale Aliantei Vestului: drum expres de 110 km și linie electrificată între Oradea și Arad

HotNews.ro a stat de vorbă cu primarii Aliantei Vestului, pentru a afla care sunt pașii următori și ce proiecte concrete sunt avute în vedere. Principalul obiectiv al acestora este atragerea de fonduri europene direct de la Bruxelles, în următorul exercițiu bugetar 2020-2027.
Primele proiecte concrete vor fi un drum de 110 km, în regim de autostradă, între Oradea și Arad, și modernizarea liniei de cale ferată Oradea-Arad. De asemenea, Asociația ar putea pune România pe harta proiectului Trans Carpatia, ruta care îli propune să lege Polonia de Serbia.

Următorul pas pentru constituirea Alianței Vestului este aprobarea în Consiliile locale a unor hotărâri pentru aderarea fiecărui oraș la această formă de organizare, apoi constituirea unei Asociații de Dezvoltare Interregională, termenul fiind primul trimestru din 2019, a declarat Ilie Bolojan, primarul orașului Oradea.

Cu ajutorul fondurilor europene și a schimbului de experiență între cele patru orașe, zona va deveni mai prosperă și va oferi o alternativă românilor care doresc să plece din țară, este de părere Ilie Bolojan.

În ceea ce privește acuzațiile că această alianță dorește să ”rupă România”, Ilie Bolojan sustine ca
”este o tâmpenie totală. Nu are nicio legătură cu partea de segregare teritorială. Există o realitate că în exercițiul financiar trecut am pierdut ca țară 1,5 miliarde de euro, dintre care cea mai mare parte pe transporturi. Dacă am fi avut la Ministerul Transporturilor conduceri stabile, oameni profesioniști, ar fi fost gata autostrada Transilvania, între Cluj și Oradea, ipotetic vorbind, cam atât costă”.

Distribuie informația
Alte știri