Prins beat mort la volan, reținut de polițiștii bihoreni

Duminică, 26 decembrie a.c., în jurul orei 15.40, pe D.N.79, în afara municipiului Salonta, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Salonta împreună cu cei ai Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din Belarus, în timp ce conducea un autocamion cu care tracta o semiremorcă, pe direcția Salonta – Oradea, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Salonta au dispus reținerea bărbatului de 39 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Luni, 27 decembrie a.c., acesta va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, iar procurorul se va adresa Judecătoriei Salonta, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Salonta – Biroul Rutier continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

Distribuie informația
Alte știri