Joi, 20 ianuarie a.c., la ora 00.40, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Beiuș, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv la testarea rapidă antidrog.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș.
COMPANIE DE TRANSPORT INTERNAȚIONAL MĂRFURI ȘI LOGISTICĂ din Parcul Industrial Borș
ANGAJEAZĂ ECONOMIST SENIOR
CONDIȚII
Absolvent studii superioare economice
Vechime minim 5 ani in domeniu, cuprinzând toate aspectele activității financiar-contabile
Cunoșterea temeinica a legislației financiar-contabile in vigoare
Cunoștințe de operare MS Office (Word, Excel);
CV se trimite la adresa angajări@inovativlogistic.ro, pentru programare interviu