Pro Romania s-a prezentat în fața electoratului cu cei mai buni candidați pentru alegerile europarlamentare. Comunicat

În data de 27 martie 2019, Pro Romania s-a prezentat în fața electoratului cu cei mai buni candidați pentru alegerile europarlamentare. Criteriile de selecție a candidaților au fost: experiența și performanțele în cazul doamnei Corina Crețu, comisar european precum și în cazul celor trei foști prim-miniștri Victor Ponta, Mihai Tudose și Iurie Leancă, ambiția și entuziasmul tinerilor precum Geanina Pușcașu, Gabriela Podașcă, Ioana Petrescu, Cristian Cosmin sau Mihai Sturzu. Acești tineri vor demonstra că sunt capabili să facă o altfel de politică.

Toți candidații de pe lista Pro Romania propuși pentru alegerile europarlamentare au demonstrat competență profesională, responsabilitate și totodată cunosc mecanismul instituțional al Uniunii Europene. Trebuie să menționăm faptul că, ei vorbesc cel puțin o limbă de circulație internațională. În acest moment, Pro Romania este singura opțiune politică viabilă și care poate să oprească PSD ul din discursul anti-european. Candidații Pro Romania vor milita pentru reconcilierea relației României cu Uniunea Europeană, relație grav afectată de mediocritatea actualului Guvern. Victor Ponta, Corina Crețu sau Mihai Tudose au dovedit că s-au pus în slujba interesului public și s-au luptat pentru România și pentru români.


Guvernarea Ponta reprezintă o garanție a unei guvernări responsabile și competente, fiind un factor de echilibru pentru toate categoriile sociale, mediul de afaceri și organizațiile neguvernamentale. Guvernul condus de Victor Ponta a reușit dezvoltarea economică a României concomitent cu creșterea nivelului de trai al populației. Victor Ponta a demonstrat faptul că România este un partener respectat atât în Uniunea Europeană cât și în NATO, dar și un factor de securitate, stabilitate și prosperitate în regiune.


Suntem onorați s-o avem în echipa Pro Romania pe doamna comisar european Corina Crețu. Domnia sa a susținut cu fapte concrete modernizarea României, prin alocarea a câteva miliarde de euro pentru anumite proiecte de dezvoltare,unele proiecte fiind chiar din municipiul nostru. De asemenea a reușit să obțină din partea Comisiei Europene o alocare cu 8% mai mare, adică 31 de miliarde de euro pentru România a fondurilor politicilor de coeziune și dezvoltare regională pentru perioada 2021-2027.

Distribuie informația
Alte știri