Scumpirea fără precedent a motorinei şi a îngrăşămintelor chimice dă peste cap planurile fermierilor, chiar la începutul campaniei agricole de primăvară. Producătorii agricoli reclamă că nu au bani suficienţi ca să facă lucrările de sezon, cum şi-ar dori. Prețul unui litru de motorină a crescut, recent, la 8 lei, în condițiile în care acum un an era, în medie, 5 lei și 40 de bani. Subvenția primită, de 1 leu și 63 de bani pe litru, acoperă doar o mică parte din cheltuieli.
Costuri mai mari au și legumicultorii care cultivă în această perioadă varză timpurie, cartofi, salată și ceapă.
Analiștii se așteaptă ca și produsele agro-alimentare din import să se scumpească, în contextul războiului din Ucraina.
Ministrul Agriculturii dă insa asigurări că situația este sub control.
„Din punct de vedere al sectorului agro-alimentar, România nu poate vorbi despre nicio criză. Desigur, pe piețele internaționale se resimt puternic șocurile invaziei Federației Ruse asupra Ucrainei. Ucraina este una dintre principalele țări agricole pe care le are Europa.„, spune Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.