Având în vedere că târgul handmade de la Cetatea Oradea a avut mare succes la sfârșit de săptămână, Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice a propus producătorilor să predea produse handmade spre vânzare la casieria Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea, unde va funcționa punctul ambulant de vânzare de suveniruri.
Aici vizitatorii vor putea să aleagă cadouri deosebite pentru cei dragi, la prețuri avantajoase.
Obiectele cu specific de sărbători se vând prin intermediul Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice așa cum prevede HCL nr. 809 din 2017. Programul punctului de vânzare este de marți până duminică, între orele 9:00–17:00.