Prognoza meteo pe zile pentru perioada 21-27 martie

Săptămâna începe cu temperaturi minime negative la nivelul întregii țări (-1 spre –3 grade). Valori mai scăzute (-5, –6 grade) vor fi în Transilvania, zonele montane, Maramureș, nordul Crișanei, iar pe crestele montane coboară spre –8, –9 grade. Maximele zilei vor ajunge la valori de 8 – 10, 11 grade în toată țara, iar la munte avem vor fi valori în jurul a 2 – 4 grade, cu –2, –3 grade pe creste.

Noaptea de luni spre marți aduce temperaturi pozitive în estul Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, regiuni unde se vor atinge 1 – 3 grade. Valori ușor pozitive, spre 1 grad, vor fi și în restul Moldovei. În celelalte zone ale țării, minimele rămân la valori negative (-2, –4 grade, în timp ce pe creste coboară spre –5, –6 grade). Maximele, în creștere, ajung la temperaturi de 13 – 15 grade, iar în estul Dobrogei și zonele montane nu trec de 5 – 7 grade, cu 1 – 2 grade, pe creste.

Miercuri dimineața vor fi temperaturi pozitive în Banat, Crișana, sudul extrem al Munteniei, zona de Curbură (1 – 3 grade). În restul țării vor fi 0…–2 grade, cu –3, –5 grade în zonele montane. Maximele zilei de miercuri ajung din nou la 13 – 15 grade, doar în estul Dobrogei nu urcă mai mult de 9 – 10 grade. La munte vor fi 7 –9 grade, cu 2 – 4 grade pe creste.

Minimele zilei de joi nu variază față de cele din ziua precedentă, tot cu valori ușor pozitive în Moldova, Crișana, Banat, nordul Maramureșului (2 – 4 grade). În restul țării, minimele variază de la –1 spre 1 grad, cu –4, –5 grade la munte (pe creste –6, –8 grade). Maximele mai câștigă 2 – 3 grade și ajung la 17 – 18 grade în mare parte din țară. Excepție va face nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și Dobrogea, cu 14 – 15 grade.

Dimineața de vineri aduce valori pozitive în toată țara, de la 1 – 2 grade în Moldova, nordul Dobrogei, Banat, Crișana, Oltenia, la 5 – 6 grade în Muntenia. În Transilvania, Maramureș, zonele montane vor fi minime negative, de la 0 spre –2, –3 grade, cu –5, –6 grade pe creste. În Moldova, Muntenia, Dobrogea, temperaturile maxime coboară la valori de 9 – 11 grade. În Transilvania și Maramureș vorbim de 11 – 13 grade, iar în vestul Munteniei, Oltenia, Banat, Crișana  – de 15 – 17, 18 grade. La munte, maximele nu mai trec de 3 – 5 grade, cu 0 – 2 grade pe creste.

Weekendul aduce un nou val de căldură, astfel că maximele urcă, în toată țara, la 17 – 19 grade.

Distribuie informația
Alte știri