Program pentru studenții și tinerii cercetători ai Universității din Oradea, în Spania

La începutul lunii iunie, Universitatea Extremadura din Spania va fi gazda studenților EU GREEN care își doresc să studieze, timp de o săptămână, pe teren și în laborator, speciile invazive acvatice și terestre.

„Speciile invazive alohtone, IAS, reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa biodiversității la nivel global, atât în ecosistemele terestre, cât și în cele acvatice”, spune directorul Departamentului de Biologie al Facultății de Informatică și Științe, prof. univ. dr. habil. Diana Cupșa.

Programul „Specii invazive alohtone într-o perspectivă europeană” se adresează celor care au absolvit studii de licență în domenii precum: Agricultură, Biologie, Biotehnologie, Biogeologie, Științele Comunicării, Științele Mediului, Inginerie, Silvicultură, GIS, Arhitectură Peisageră, Drept, Medicină Veterinară și masteranzilor doctoranzilor în discipline conexe. La nivelul tuturor universităților membre EU GREEN, pentru acest program, sunt disponibile 27 de locuri.

Cursul va prezenta noțiuni de bază privind pericolul, răspândirea, monitorizarea și managementul speciilor invazive de plante și animale. Studenții vor învăța despre metodele de evaluare a prezenței speciilor invazive pe teren și impactul acestora asupra biodiversității.

„Cursul adoptă o abordare critică a acestei problematici și folosește luarea deciziilor legate de speciile invazive în cunoștință de cauză, având în vedere impactul ridicat asupra biodiversității, societății, precum și în ceea ce privește pierderile economice care rezultă în urma invaziilor. Studenții vor învăța, de asemenea, despre reglementările legale referitoare la speciile invazive  și despre posibilitatea de a utiliza «Citizen Science» pentru a implica societatea în sprijinirea monitorizării acestor specii”, explică prof. univ. dr. habil. Diana Cupșa.

Distribuie informația
Alte știri