Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus iau startul pe 24 martie

Programele Rabla Clasic şi Plus încep de vineri, 24 martie. Pentru o maşină veche predată la casat prima a urcat la 7.000 de lei, iar pentru două maşini casate – 10.000 de lei.

În cazul maşinilor electrice, mai nou, acestea nu trebuie să fie mai scumpe de 75.000 de euro, dacă viitorul proprietar îşi doreşte să beneficieze şi de ecotichet.

În schimb, Rabla Local va porni pe 21 aprilie. Prima de casare e de 3.000 de lei. Cine vrea să beneficieze de acest program trebuie să se intereseze dacă primăria localităţii în care are domiciliul s-a înscris la Rabla Local.

Maşina predată trebuie să fie mai veche de 15 ani şi înmatriculată de cel puţin trei ani în ţara noastră. Proprietarul nu este obligat să cumpere un autoturism nou, ca în cazul programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus.

Însă îşi va lua angajamentul că în următorii ani nu va achiziţiona un autoturism cu normă de poluare Euro 3 sau inferioară.

România s-a angajat ca până în 2026 să scoată de pe străzi un sfert de milion de maşini vechi.

Distribuie informația
Alte știri