Primăria Oradea: Programul Rabla Local, prelungit până în 29 septembrie

Persoanele interesate să renunțe la mașinile vechi se mai pot înscrie în programul Rabla Local, întrucât s-a prelungit până în 29 septembrie, la ora 23:59. Primăria Oradea amintește că spre deosebire de programul din alți ani, banii pot fi folosiți cum dorește aplicantul, fără să fie necesar să cumpere o mașină nouă. Fiecare aplicant eligibil va primi 3.000 de lei pentru autoturismul înscris și predat ulterior.

AFM a deschis în 31 iulie înscrierile pentru cetățeni în Programul Rabla Local. AFM a aprobat pentru municipiul Oradea o finanțare în valoare de 12.000.000 lei, echivalentul a 5.000 de autoturisme uzate, care îndeplinesc condițiile de casare.

Solicitanții programului trebuie să se înscrie în platforma AFM, pe pagina de internet www.afm.ro la secțiunea „Programe de finanțare”, iar documentele justificative vor fi prezentate Primăriei Oradea, ulterior înscrierii.

Este important de reținut faptul că cetățenii pot face predarea autovehiculului numai după semnarea contractului de finanțare cu Primăria Oradea.

Lista cu persoanele înscrise va fi transmisă fiecărei primării, după încheierea înscrierilor pe platforma menționată. Ulterior acestei etape, cetățenii vor prezenta administrației publice locale documentele justificative de eligibilitate și vor încheia un contract de finanțare cu aceasta, după care autoturismul va fi predat unui centru de preluare și va fi radiat din circulație.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢ș-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 ș𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮ș

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...