Programul „Împreună pentru familie”, supus dezbaterii şi aprobării la cel de-al XV-lea Congres al UDMR

Cel de-al XV-lea Congres al Uniunii Democrate Maghiare din România se va desfăşura vineri la Sângeorgiu de Mureş, notează Agerpres. Cu această ocazie, va fi dezbătut şi aprobat Programul „Împreună pentru familie”, o propunere a UDMR prin care se urmăreşte o regândire a sistemului de susţinere a familiei.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara, joi, în cadrul Conferinţei Aleşilor Locali ai Uniunii de la Târgu Mureş, că Programul „Împreună pentru familie” nu este o chestiune ideologică, ci este baza tuturor politicilor naţionale. În opinia sa, sistemul actual de sprijin nu deschide perspective pentru familiile mai tinere şi cele numeroase.

Pe agenda Congresului mai figurează prezentarea şi dezbaterea documentului privind recensământul din România, dar şi propuneri de modificare a Statutului UDMR.

Printre participanţii la Congres se numără premierul Florin Cîţu şi vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt.

Totodată, la Congres vor mai fi prezenţi şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, precum şi alţi lideri de formaţiuni politice din România, Ucraina, Croaţia şi Serbia.

Sursa: agerpres.ro

Alte știri