Programul MOL pentru sănătatea copiilor va oferi mai mulți bani ONG-urilor selectate

Finanțarea proiectelor de terapie prin artă și terapie emoțională crește cu 100.000 de lei față de ediția trecută, ajungând la un fond total de 400.000 de lei în 2017. Termenul înscrierilor în concursul de proiecte este 26 octombrie 2017.

În cadrul celor opt ediții anterioare ale programului, s-au acordat peste 2,4 milioane de lei , unui numar de 146 de proiecte, incluzând aproape 10.000 de beneficiari.

Premiul MOL pentru sănătatea copiilor a fost acordat Fundației Hospice Emanuel din Oradea pentru cel mai bun proiect realizat în cadrul ediției a 8-a, 2016. Intitulat „Viața ta a schimbat lumea: un program psihosocial pentru cele mai scurte vieți și cei dragi ai lor”, proiectul are ca obiectiv creșterea calității vieții și diminuarea suferinței emoționale a pacienților diagnosticați cu o boală incurabilă și a copiilor care au un frate sau un părinte care suferă de o afecțiune gravă, prin intermediul unor intervenții specializate de suport psihosocial în vederea reducerii anxietății și a stresului.

Prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, organizațiile non-guvernamentale pot beneficia de o sumă de maximum 25.000 lei sub formă de pre-finanțare pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada decembrie 2017 – august 2018.

Distribuie informația
Alte știri