Programul Rabla 2 va începe la 1 iulie. Vezi câți bani vor primi proprietarii maşinilor mai vechi de 15 ani

Ministerul Mediului anunță un nou program Rabla pentru mașini. Astfel, autoturismele mai vechi de 15 ani vor putea fi predate primăriilor, iar în schimbul lor proprietarii vor primi câte trei mii de lei. Dar nu vor fi obligați să își cumpere o maşină nouă. Prin acest program, oficialii din Ministerul Mediului estimează că anual vor scoate din circulație 130 de mii de rable.

De la 1 iulie, proprietarii care vor să scape de mașinile mai vechi de 15 ani le vor putea preda primăriilor și în schimbul lor vor primi 3.000 de lei cash, 1.500 de lei de la primării și 1.500 de lei de la Ministerul Mediului.

La ghidul de finanțare abia acum se lucrează. Cei care vor să beneficieze de acest program trebuie să știe că accesarea fondurilor ar putea fi condiționată de lipsa datoriilor la bugetul local, asta pe de o parte și pe de altă parte de angajamentul potrivit căruia în următorii trei ani, spre exemplu, nu vor cumpăra o mașină mai veche de cinci ani.

Rabla 2 este o premieră pentru Ministerului Mediului

Potrivit datelor Direcției de Înmatriculări, din cele 7,6 milioane de maşini câte erau înscrise la noi în ţară la sfârşitul anului trecut, aproape 3 milioane au o vechime de cel puțin 15 ani.

Distribuie pentru prietenii tăi:
Alte știri