Programul Rabla Local nu a fost încă demarat la nivelul primăriilor. Cererile UAT-urilor, în faza de evaluare

Atenție orădeni! Programul Rabla Local prin care se pot casa mașini mai vechi de 15 ani, fără obligația de a cumpăra una nouă, primind la schimb suma de 3.000 lei, nu a fost încă demarat la nivelul administrațiilor publice locale.

Aceasta întrucât cererile de înscriere depuse de către unitățile administrativ- teritoriale se află în faza de evaluare de către Administrația Fondului de Mediu (AFM). Abia după încheierea contractelor de delegare încheiate de AFM cu primăriile eligibile și publicarea pe site-ul www.afm.ro a listei cu UAT-urile, se va anunța public și deschiderea sesiunii de înscriere pentru solicitanții persoane fizice, precum și sumele alocate.

Ce trebuie să facă orădenii interesați de programul Rabla Local

• Să consulte site-urile AFM (www.afm.ro), al Ministerului Mediului (www.mmediu.ro), al Municipiului Oradea (www.oradea.ro), precum și mass-media pentru a afla când se lansează/deschide platforma AFM pentru înscrierea cetățenilor în Program.

• După anunțul de lansare a înscrierii pentru cetățeni, să acceseze platforma AFM, pe pagina de internet www.afm.ro la secțiunea „Programe de finanțare”. Înscrierea solicitanților de finanțare se face doar prin completarea unor câmpuri predefinite ale aplicației informatice.

IMPORTANT! Solicitanții trebuie să aștepte anunțul de deschidere din partea AFM şi de-abia apoi  se pot înscrie prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție exclusiv de AFM. Documentele justificative vor fi prezentate administrației orădene, ulterior înscrierii, iar solicitanții vor preda autovehiculul numai după semnarea contractului de finanțare cu Primăria Oradea.

Distribuie informația
Alte știri