Programul „Usturoiul” continuă. Guvernul a aprobat resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor

Programul de susținere a cultivării usturoiului continuă și în acest an.

Guvernul a aprobat joi resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de maximum 15 milioane de lei în acest an. Actul normativ aprobat stabileşte valoarea ajutorului de minimis în lei care se acordă beneficiarilor în anul 2021, respectiv 3.000 euro la hectar la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020.

Resursele financiare se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii pe anul 2021. Pentru a fi consideraţi eligibili, producătorii agricoli trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum trei mii de metri pătrați şi să obţină o producţie de minimum 3 kg usturoi pe zece metri pătrați.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri