Proiect educativ „Uniunea Europeană – Libertate, Egalitate, Fraternitate”, lansat la Oradea

În cursul săptămânii trecute, cu ocazia Zilei Europei, s-a desfăşurat în cadrul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” lansarea proiectului educativ „Uniunea Europeană – libertate, egalitate, fraternitate”.

Iniţiat de profesoarele Patricia Marcu (arte plastice) şi Maria Ungur (educaţie socială), proiectul reuneşte cadre didactice şi elevi de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” şi Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, având drept scop cunoaşterea culturii şi a obiceiurilor statelor membre ale Uniunii Europene. Printre obiectivele asumate în cadrul proiectului putem aminti: cooperarea dintre şcoli, valorificarea potenţialului creativ al elevilor, identificarea de bune practici, dezvoltarea competenţelor de comunicare sau înţelegerea importanţei Uniunii Europene. Evenimentul de lansare al proiectului a constat dintr-o serie de activităţi pregătite atât de elevii, cât şi de profesorii liceelor reunite în cadrul proiectului.

După intonarea imnului naţional al României, dar şi cel al Uniunii Europene, de către corul Colegiului Naţional „Iosif Vulcan”, coordonat de profesoara Alina Vidican, a urmat cuvântul de bun venit din partea reprezentanţilor Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”. După acest moment, corul a continuat să delecteze audienţa atât cu melodii din repertoriul muzicii clasice, cât şi din cel al muzicii populare româneşti.  Au urmat o serie de prezentări din partea elevilor, prezentări care au abordat diverse teme privind Uniunea Europeană, precum: importanţa proiectelor, L’Union Europeenne- Unite dans la diversite sau Uniunea Europeană în contextul războiului din Ucraina.

La rândul lor, cadrele didactice prezente au expus o serie de teme aflate în strânsă legătură cu Uniunea Europeană şi nu numai, putând aminti în acest sens: Europa Art-Nouveau, tripla semnificaţie a zilei de 9 mai sau Spania şi Uniunea Europeană. În final, părintele profesor Dorel Leucea, director adjunct al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” a rostit un cuvânt de încheiere, apreciind activităţile desfăşurate şi felicitând pe toţi cei care, profesori şi elevi, s-au implicat şi în desfăşurarea acestui proiect educativ local.

Distribuie informația
Alte știri