Proiect internațional susținut de Poliția Bihor: ziua de 21 septembrie 2022 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere, pe drumurile din Europa

În perioada 16 – 22 septembrie a.c., Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere– ROADPOL va realiza Proiectul ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Proiectul este susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.

De asemenea, proiectul își propune ca ziua de 21 septembrie 2022 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere, pe drumurile din Europa.

Polițiștii rutieri bihoreni vor desfășura activități informativ – preventive, în vederea conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun, în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii rutieri bihoreni vor purta discuții cu participanții la trafic, pentru conștientizarea importanței respectării normelor rutiere, în special cele cu privire la conducerea sub influența alcoolului sau substanţelor psihoactive, respectarea regimului legal de viteză, traversarea neregulamentară, utilizarea telefonului mobil sau portul centurii de siguranță.

Participarea la proiect presupune asumarea unui angajament de respectare a normelor rutiere, ce poate fi transmis de orice persoană interesată, prin completarea numelui și a unei adrese de e-mail validă, la secțiunea Pledge, pe site-ul www.roadpolsafetydays.eu.

Tot în cadrul proiectului ROADPOL Safety Days, vineri, 16 septembrie a.c., în intervalul orar 17.00 – 19.00, în contextul acțiunilor desfășurate, în Piața Unirii din municipiul Oradea, polițiștii rutieri și de prevenire bihoreni vor interacționa cu publicul și vor oferi recomandări preventive utile, menite să responsabilizeze cetățenii, în calitate de participanți la trafic, fie că sunt pietoni sau conducători auto.

Distribuie informația
Alte știri