Proiectarea și execuția noului spital de boli infecțioase și pneumologie din Oradea, scoasă la licitație

Primăria Oradea anunță publicarea anunțului de participare pentru proiectarea și execuția lucrărilor la noul spital de boli infecțioase și pneumologie de pe strada Vlădeasa. Proiectul urmează să fie depus spre finanțare prin PNRR – Componenta 12 Sănătate, în momentul deschiderii axei. Valoarea estimată este de 391.822.181,77 lei (fără TVA), iar data limită de depunere a ofertelor în SEAP este 12.10.2022, ora 15:00. Informaţii suplimentare pot fi obţinute accesând site-ul www.e-licitatie.ro – anunţ de participare CN1046310 din 22.08.2022.

Noul spital urmează să fie construit pe un teren de 2,5 hectare de pe strada Vlădeasa, fiind proiectat să corespundă tuturor cerințelor secolului XXI. Construcția se va ridica pe 4 etaje, va avea minimum 218 paturi pentru spitalizarea continuă a pacienților (ce vor putea fi suplimentate la 295 de paturi, în funcție de necesități). La acestea se adaugă 20 de paturi în regim de spitalizare de zi și 11 paturi pentru terapie intensivă, ajungându-se la un total de minimum 249 de paturi şi maximum 326 de paturi.

Capacitățile noului spital de boli infecțioase și pneumoftiziologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea sunt formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și un bloc operator.

Spitalul va avea, de asemenea, și un compartiment pentru urgențe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite: boli infecțioase, pneumoftiziologie, un cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți etc). Totodată, va avea un compartiment pentru primiri urgențe, cameră de tratament și monitorizare, trei izolatoare și cu câte o cameră de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale.

Va cuprinde și un ambulatoriu integrat, cu cabinete pentru fiecare dintre specialități, precum și săli de tratamente. În cadrul ambulatoriului se va regăsi și o cameră hiperbarică. Ambulatoriul va avea acces direct din exterior, precum și din holul de acces al spitalului. Independent de acesta, cu acces separat de restul spitalului, se va regăsi Dispensarul TBC.

Pentru a oferi servicii medicale complete în specialitățile vizate, noua clădire va cuprinde, pe lângă serviciile necesare tratamentului pacienților internați, și serviciile necesare diagnosticului (imagistică, explorări funcționale, endoscopie bronșică și digestivă).

Accesul auto principal se va realiza direct din strada Vlădeasa, pe ambele laturi ale spitalului. Vor fi 175 locuri de parcare pentru autoturisme și 139 locuri de parcare biciclete, distribuite în parcaj subteran și parcaje la sol.

Suprafața totală destinată proiectului este de 25.000 mp, amprenta la sol a spitalului este de 10.516 mp, iar suprafața desfășurată este de 40.334 mp

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri