Proiectul “Descoperă comorile Pădurii Craiului” a ajuns la final

În perioada aprilie–septembrie 2018, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor – filiala Pădurea Craiului a derulat proiectul ”Descoperă comorile Pădurii Craiului”, care a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare a generației tinere din comunitățile locale asupra valorilor din ariile naturale protejate. A fost finanțat în cadrul programului Spații Verzi – componenta Arii Naturale Protejate 2018, de către MOL România și Fundația pentru Parteneriat, având o valoare totală de 33.760 lei. Contribuția finanțatorului este în valoare de 19.660 lei iar cea a CAPDD Bihor – filiala Pădurea Craiului este de 14.100 lei.

Pe parcursul derularii proiectului au fost organizate trei activități în natură de tip treasure hunt (vânătoare de comori), în comunele Vârciorog, Vadu Crișului și Roșia. Astfel, elevii au dobândit cunoștințe despre izvorașul cu burtă galbenă (Bombina variegata), despre câteva dintre speciile de ciocănitori precum și despre tritoni, activitățile derulându-se interactiv, pe trasee alese astfel încât să se poată identifica aceste specii în mediul lor natural.

În timpul activităților au fost susținute și scurte workshopuri de fotografie, astfel încât participanții au dobândit noțiuni de bază, pentru realizarea unor fotografii reușite în cadrul excursiilor.

Proiectul s-a încheiat în week-endul care a trecut, cu o mini tabără Junior Ranger, unde pe parcursul a două zile, 15 elevi au explorat câteva trasee în zona comunei Roșia și au experimentat în teren activitățile pe care administrația siturilor le derulează pentru monitorizarea speciilor și habitatelor.

Distribuie informația
Alte știri