16 stații de încărcare a vehiculelor electrice vor fi amplasate în Oradea

Comitetul de Avizare al Administrației Fondului pentru Mediu a avizat joi, 10 octombrie, proiectul depus de Municipiul Oradea pentru instalarea în oraș a 16 stații de încărcare a vehiculelor electrice. Suma aprobată este de 2,4 milioane de lei (fără TVA) reprezentând 86,85% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Cele 16 stații sunt stații de încărcare rapidă, care respectă standardele impuse prin programul de finanțare. Ele vor acoperi zona arterelor principale de intrare și ieșire din oraș, zona gării, zona Universității Oradea, zona Aquaparkului Nymphaea, zona cartierului Ioșia, Rogerius și Nufărul, precum și zona centrală.

Urmează, ca cel mai probabil săptămâna viitoare, să fie semnat contractul de finanțare și până al finalul lunii octombrie să se publice anunțul de licitație pentru achiziția acestor stații. „Mulțumim conducerii Administrației Fondului pentru Mediu pentru sprijinul pe care ni l-a acordat pentru semnarea acestui contract de finanțare, respectiv d-lui Cornel Brezuică și d-lui Dorin Corcheș”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

Distribuie informația
Alte știri