Protest anunțat de AUR Bihor pentru sâmbătă, în fața Prefecturii

ACTUALIZARE: În județul Bihor, peste 600 de oameni au ieșit în stradă pentru a-și arăta nemulțumirea față de corupția și abuzurile de putere ale guvernului PSD-PNL. Protestatarii din Bihor se alătură valului național de revoltă împotriva unui regim care calcă în picioare voința poporului, a transmis AUR Bihor, într-un comunicat de presă.

„Oamenii au venit din tot județul, nemulțumiți de actuala conducere. Acesta este un protest prin care dorim să transmitem clasei politice dorințele și votul poporului. Cerem respectarea democrației în România. Este esențial ca politicienii să înțeleagă acest mesaj clar al cetățenilor, transmis prin vot: țara își dorește o schimbare, nu politicieni care se agață cu orice preț de putere. Cei care ignoră aceste semnale sunt adevărații extremiști. Noi, în schimb, cerem respectarea democrației și a Constituției.”, a declarat consilierul județean AUR, Ciprian Blejan.

INFORMAȚIA INIȚIALĂ

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că va organiza proteste, sâmbătă, în toată țara, după ce ÎCCJ a respins solicitarea lui Călin Georgescu prin care a contestat anularea alegerilor prezidențiale.

Potrivit consilierului județean, Ciprian Blejan, mitingul va avea loc sâmbătă de la ora 14.

Sâmbătă, în Oradea, toți românii care își doresc un viitor mai bun pentru copiii lor sunt invitați să participe la protest! Este momentul să ne unim pentru dreptate, pentru apărarea valorilor noastre naționale și pentru un viitor demn pentru România. Copiii noștri merită să crească într-o țară liberă, suverană și respectată, se arată în chemarea AUR Bihor la protest.

Duminica trecută, multe zeci de mii de persoane, potrivit estimării AUR chiar 100.000, au participat la un miting organizat de AUR împotriva anulării rezultatului primului tur al alegerilor prezidențiale. Reluarea turului 2 cu Călin Georgescu și Elena Lasconi și demisia președintelui Klaus Iohannis au fost principalele revendicări ale organizatorilor.

Distribuie informația
Alte știri