Pui de pisică salvat de pompierii bihoreni, dintr-o fântână

În jurul orei 09.30, un localnic din Galoșpetreu solicita, prin Sistemul Unic 112, intervenția echipajelor specializate, pentru salvarea unui pisoi căzut într-o fântână secată, aflată în curtea gospodăriei, apel în urma căruia, la adresa indicată a fost mobilizat un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Valea lui Mihai.

Utilizând scara culisabilă din dotarea autospecialei de intervenție, unul dintre membrii echipajului de pompieri a coborât în puțul adânc de aproximativ 10 metri, evacuând cu grijă, puiul de pisică, care era teafăr, dar speriat și deshidratat, proprietara observându-i lipsa din după-amiaza zilei precedente.

Pisoiul a fost predat, în siguranță, proprietarei.

Distribuie informația
Alte știri