Razie comuna – Politie, RAR, ISCTR – in zona de frontiera din Bihor. Zeci de amenzi in cateva ore. COMUNICAT

Marți, 19 iulie a.c., în intervalul orar 08.30 – 15.00, poliţiştii rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalităţii economice și polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, alături de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea și reprezentanți ai I.S.C.T.R Bihor și ai R.A.R Bihor au desfășurat o acțiune în sistem integrat în zona de trecere a frontierei de stat, pentru verificarea modului de respectare a legislației pe linie de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, criminalitate economică și migrație, precum și pentru prevenirea şi diminuarea fenomenului infracţional.

În cadrul acțiunii au fost verificate 148 de autoturisme, 21 de societăți comerciale și 7 locuri de cazare și au fost legitimate 240 de persoane.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 63 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 18.825 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite (6 sancțiuni contravenționale), Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (8 sancțiuni contravenționale), Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (2 sancțiuni contravenționale) și prevederilor O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (46 sancțiuni contravenționale).

Astfel, marți, 19 iulie a.c., la ora 10.33, pe D.N. 19, în localitatea bihoreană Satu Nou a fost depistată în trafic o femeie de 48 de ani, din Ungaria, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 110 km/h înregistrată radar.
De asemenea, marți, 19 iulie a.c., la ora 09.45, pe drumul județean 797, în localitatea bihoreană Sântandrei, a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o autoutilitară, având o concentraţie alcoolică de 0,21mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cadrul acțiunii, polițiștii bihoreni au confiscat 120 kg de pepene verde deţinute fără documente legale de provenienţă și 23 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 3.400 lei.

Astfel, marți, 19 iulie a.c., în localitatea bihoreană Borș, polițiștii bihoreni au depistat în trafic un bărbat care transporta cu un autocamion 18 metri cubi de material lemnos, de esență fag, având expirat avizul de însoțire a mărfii.

De asemenea, marți, 19 iulie a.c., pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Topa de Criș, polițiștii bihoreni au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din Remeți, județul Bihor, în timp ce transporta cu o autoutilitară 3 metri cubi de material lemnos, de esență fag, fără a deține documente legale de proveniență.

Totodată marți, pe drumul județean 767, în localitatea bihoreană Josani a fost depistat în trafic un localnic de 47 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară 2 metri cubi de lemne de foc, de esență fag, fără documente legale de proveniență.

Materialul lemnos a fost confiscat în fiecare dintre cazuri, iar cei în cauză au fost sancționați contravențional conform prevederilor Legii nr.171/2010.

De asemenea, marți 19 iulie a.c., pe D.N.19, în localitatea Biharia, polițiștii bihoreni au depistat în trafic un bărbat din localitatea Sărmășag, județul Sălaj, în timp ce transporta cu un autoturism 120 kg de pepene verde, fără documente legale de provenienţă.

Bunurile fără documente legale au fost ridicate în vederea confiscării, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.12/1990.

Distribuie informația
Alte știri