Răzvan Cuc, mulțumit de stadiul lucrărilor pe tronsonul Biharia-Borş al Autostrăzii Transilvania

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a revenit pe şantierul tronsonului Biharia-Borş al Autostrăzii Transilvania la două luni de la precedenta vizită. S-a declarat mulțumit de calitatea lucrărilor efectuate de grupul de firme condus de Trameco, apreciind și viteza cu care se muncește. În schimb, a criticat constructorii, străini, în special pe Strabag, care, prin contestaţiile depuse, blochează construcţia autostrăzilor.

Referitor la stadiul lucrărilor, Beniamin Rus, patronul Trameco spune că s-a realizat, până acum, aproximativ 20% din proiect, dar până la finalul anului se va da lucrarea în trafic. „Asta înseamnă că vom putea realiza conexiunea cu autostrada din Ungaria și vom ajunge până la ieșirea spre Oradea și spre Satu Mare”.
Foto: agentianewsbihor.ro

Distribuie informația
Alte știri