RCS&RDS e printre sponsorii importanti ai PNL. Teszari are un angajat in Consiliul Local Oradea

Potrivit informaţiilor publicate saptamana asta în Monitorul Oficial, proprietara Digi 24, RCS&RDS, a donat circa 10.000 de euro filialei din Bihor a acestui partid. Printre donatorii PNL mai figurează şi Dorina Schelean, actionar în cadrul firmei RCS Management.

Au mai oferit PNL sume importante de bani: deputatul Ioan Cupşa (10.700 lei) dar si senatorul Cristian Bodea (10.800).

În perioada februarie-decembrie 2015, in toata tara, PNL a avut venituri ce au depăşit 10 milioane de lei. Liberalii au primit subvenţii de la bugetul de stat ce se cifrează la 2.715.915 lei, însă principala sursă de finanţare a PNL o constituie cotizaţiile, ce însumează 5.993.136 lei. Cuantumul donaţiilor s-au ridicat la 1.299.001 lei, iar veniturile din alte surse la 359.995 de lei. Publicate separat, veniturile pentru ianuarie-februarie însumează circa 650.000 de lei.

Distribuie informația
Alte știri