Recensământul, prelungit cu încă o săptămână în localităţile în care recenzarea nu s-a încheiat

Institutul Naţional de Statistică anunţă prelungirea perioadei de culegere a datelor pentru Recensământul Populației și Locuințelor până la finalul lunii iulie (până la data
de 31 iulie 2022). Prelungirea se aplică în localitățile în care recenzarea nu s-a încheiat, adică unde din cauza gradului scăzut de recenzare există riscul ca până la finalul
perioadei de recenzare să nu se acopere întreaga populație rezidentă estimată.

Decizia a fost luată prin hotărârea nr. 13/20.07.2022 a Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din anul 2021 și poate fi consultată aici.
Aceasta este ultima perioadă de prelungire privind culegerea datelor de la populație și va continua atât în punctele fixe deschise de primării cât și prin recenzorii de teren. Actele normative care guvernează desfășurarea recensământului nu permit prelungirea perioadei de recenzare dincolo de data de 31 iulie a.c.

Până la data de 20 iulie 2022 au fost recenzate la nivel național aproape 17 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 87,4 % din populația rezidentă țintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane).

Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, la nivelul Municipiului București, Primăriile de sector au deschis până în acest moment 80 de centre de recenzare fixe, în vreme ce în restul țării funcționează peste 700 de astfel de centre. Harta tuturor centrelor de recenzare fixe poate fi consultată aici.

Cu acest prilej, INS face apel la populație să primească vizita recenzorului la reședință sau să meargă la unul dintre centrele fixe de recenzare.


Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 vă rugăm să consultați www.recensamantromania.ro

Distribuie informația
Alte știri