Recomandare de lectură/ Ligia Mirișan prezintă un roman-document „Inele de hârtie. Iubirea nu cunoaște granițe”/ Video

Prestigioasa editura orădeană,”Ratio et Revelatio” ne propune un roman aparte, aparțînând unui autor român, naturalizat în Tasmania, Teodor Flonta.

„Inele de hârtie. Iubirea nu cunoaște granițe”, este o carte cu trimiteri la realitatea anilor 60-70, un roman non-fiction, despre o iubire imposibilă a acelor timpuri, între doi studenți: Teodor, fiu de țărani din Transilvania și Ariella, o tânăra italiancă. Dragostea lor va fi pusă la grea încercare, știut fiind faptul că în perioada comunistă asemenea relații erau tabu.

Gustul amar al vieții în dictatură, când sentimentele cele mai frumoase sunt contaminate de imixtiunea brutală a instituțiilor statului, descoperirea faptului că înșiși prietenii cei mai apropiați ai tinerilor erau folosiți drept informatori, mărturii, documente, dar, mai presus de toate, memoria fidelă a lui Teodor Flonta conturează o lume în care omul nu e liber, doar supus unei societăți nedrepte, discriminatorii.

Roman-document, „Inele de hârtie. Iubirea nu cunoaște granițe”, oferă posibilitatea cititorului să rememoreze un trecut dureros al României, devenind o hârtie de turnesol a vremurilor de astăzi și a celor de ieri.

Distribuie informația
Alte știri