Recomandări pentru tranzitarea frontierei în mini vacanța de 1 Mai

Având în vedere că urmează un sfârșit de săptămână prelungit când se va sărbători ziua de 1 Mai, din experiența anilor anteriori, în această perioadă se estimează o creștere a traficului de persoane și mijloace de transport în punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria.

În acest sens, la nivelul Poliției de Frontieră Române vor fi dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ.

Pentru fluidizarea traficului, va fi suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Astfel, în perioada 28 aprilie – 1 mai a.c., aproximativ 3.800 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat, numărul lor putând fi suplimentat la nevoie.

Totodată, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.

Reprezentanţii Poliției de Frontieră Române vor menţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se  efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune, astfel încât controlul să se desfășoare cu operativitate. 

La graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere cu specific rutier:

pe raza jud. Arad: PTF Turnu, PTF Vărşand, PTF Nădlac, PTF Nădlac II;

pe raza jud. Bihor: PTF Salonta, PTF Borş, PTF Borş II, PTF Valea lui Mihai, PTF Săcuieni;

pe raza jud. Satu Mare: PTF Urziceni, PTF Petea;

pe raza jud. Timiş: PTF Cenad.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, care poate fi accesată pe pagina de internet a instituţiei noastre https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/ . Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Distribuie informația
Alte știri