Recomandările pompierilor bihoreni pentru prevenirea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase

În contextul instabilității atmosferice accentuate, înregistrată în această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor recomandă cetățenilor, ca pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.

Totodată, recomandăm bihorenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.


Pentru  limitarea  posibilelor  pagube  generate  de  vântul  puternic, parcarea  autovehiculelor  se  va  realiza  în  zone  ferite,  la  distanță sigură  față  de  copaci  sau stâlpi de electricitate.


         De asemenea, pentru prevenirea și limitarea efectelor inundațiilor, pompierii le recomandă bihorenilor să curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale și să nu arunce resturi menajere și vegetale în albiile apelor curgătoare.

În timpul unei furtuni:

– Dacă sunteţi în spaţii deschise, aşezaţi-vă ghemuit la pământ. Puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi;

– Reduceţi contactul cu pământul încercând să deveniţi o ţintă cât mai mică;

– Nu vă întindeţi pe pământ;

– Evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri, sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete etc.;

– Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi;

– Dacă sunteţi într-o zonă deschisă, mergeţi spre o zonă joasă, precum o vale;

– Dacă sunteţi pe un lac, încercaţi să ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat.

Nu în ultimul rând, recomandăm cetățenilor să anunțe imediat autoritățile, prin numărul 112, dacă au informații despre persoane care se află în pericol sau alte situații care pot afecta negativ comunitățile.

Distribuie informația
Alte știri