Un consumator din Bucureşti a obţinut ştergerea unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 euro), iar pentru altul din Oradea aceeaşi bancă a anulat suma de 51.930 de franci elveţieni, potrivit unui comunicat al Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Ambele cazuri depăşesc precedentul record valoric înregistrat la CSALB. Acesta era de 44.600 de euro, înregistrat în aprilie 2019, în cazul unui consumator din Sighetul Marmaţiei.
Consumatorul din Oradea susţine că a contractat în anul 2007 un credit imobiliar în franci elveţieni. Din cauza crizei imobiliare şi a creşterii cursului francului elveţian, ratele au ajuns chiar să se dubleze, în timp.
„Până în toamna anului 2018 am reuşit cu unele întârzieri să plătim ratele, însă din primăvara lui 2019, de când ne confruntăm cu o gravă problemă de sănătate a soţiei, perioada de întârziere s-a tot mărit. Înainte ca situaţia să devină critică am apelat la CSALB, în speranţa obţinerii, prin conciliere, a unei conversii şi a reechilibrării creditului. Cu ajutorul CSALB am obţinut mai mult decât puteam spera vreodată, adică remiterea totală a datoriei şi închiderea creditului la care aş mai fi avut de plată circa 12 ani. Colaborarea cu CSALB a fost simplă, concretă şi neaşteptat de rapidă. De aceea, încurajez pe oricine este într-o situaţie mai deosebită şi care doreşte o înţelegere cu banca, înainte de orice altă acţiune, să încerce o conciliere prin CSALB. Nu există impunere sau constrângere, ci doar avantaje”, potrivit mesajului transmis CSALB de M.I., din Oradea.
Despre CSALB:
CSALB este o instituție înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni, negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri, pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) prin aplicația online aflată pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 21 de conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).