RAR introduce sistemul de programări pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, a duplicatului şi înlocuirea Cărţii de Identitate a vehiculului

Din data de de 15 noiembrie 2023, verificările necesare pentru redobândirea Certificatului de Înmatriculare reținut la controlul tehnic în trafic, eliberarea duplicatul și înlocuirea Cărții de identitate, vor necesita programare prealabilă.

„Prin urmare, nu vă mai puteți prezenta la reprezentanțele RAR fără ca înainte să intrați pe site-ul www.rarom.ro la secțiunea Programări sau să sunați la numărul de call-center 021/9672 și să obțineți un număr de programare. Măsura mai sus menționată este menită să reducă timpii de așteptare de la intrarea în curtea reprezentanțelor RAR până la preluarea vehiculelor de inginerii de pe linie.

RAR vine în întâmpinarea clienților prin suplimentarea numărului de locuri disponibile în vederea programărilor, astfel încât intervalul de așteptare să fie cât mai scurt”, se precizează în comunicatul de presă de la RAR.

Distribuie informația

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri