Regenerarea unor zone din cartierele oradene, o prioritate a administratiei locale

Primaria oradeana isi doreste ca oriunde ar locui un cetățean al urbei, să aibă cel mult 500 de metri de mers pe jos până la cel mai apropiat loc în care se poate întâlni cu alți oameni, sa poata socializa sau sa se poate relaxa.

”Am făcut un studiu pentru întreg orașul și am identificat câteva zone pe care ne vom concentra atenția în perioada următoare, astfel încât terenurile pe care le avem azi la dispoziție sau terenurile pe care le putem prelua prin cumpărări sau prin exproprieri să le putem reda cetățenilor, extinzând spațiile verzi ale municipiului, construind piațete publice, amenajând locuri de joacă”, sustine primarul Ilie Bolojan.

El spune ca in perioada următoare va fi modernizată strada Barcăului, unde urmează să fie creat coridorul verde Ioşia. Se va intinde pe doua hectare.

Municipalitatea a identificat şi alte zone din oraş care vor putea fi transformate în spaţii verzi: Ştefan cel Mare, Leonardo da Vinci, precum şi străzile Morii şi Bumbacului. În cartierul Nufărul, între Parcul Salca şi complexul Lotus urmează să înceapă lucrările la Parcul Sportiv Salca.

Se doreste ca pana la anul, in Oradea sa se creeze 5 hectare de spatii verzi prin reabilitarea terenurilor abandonate.

Alte știri