Regina-Mamă Elena va fi reînhumată la Curtea de Argeş

foto: stirileprotv.ro

Pentru prima dată, în istoria ţării, toţi regii şi toate reginele României, sunt împreună, la Curtea de Argeş. Trupul Reginei Elena, mama regelui Mihai, a fost adus din Elveţia. Au fost clipe emoţionante, atât pe aeroportul Otopeni, cât şi la Palatul Elisabeta, unde regina a poposit o oră, în drumul ei spre eternitate. Repatrierea Reginei Elena înseamnă împlinirea unei promisiuni făcută de nepoata sa Margareta, tatălui ei Regele Mihai. Revenirea acasă, lângă fiul sau pe care l-a iubit nespus e un moment emoţionant.

Potrivit programului transmis de Familia Regală, slujba de înmormântare va începe la ora 12,00 în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală şi va fi oficiată de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

La ora 12,30 va începe procesiunea militară şi religioasă către noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde se va desfăşura ceremonia îngropării în pridvor, la care va participa doar Familia Regală. La momentul intrării sicriului în criptă vor fi trase 21 de focuri de armă, iar Muzica Militară va intona Imnul Naţional şi Imnul Regal.

Ceremonia funerară se va încheia după ce Custodele Coroanei Române, Margareta, va ieşi din catedrală cu stindardul Reginei-mamă împăturit şi îl va da în grijă Aghiotantului Regal, pentru a fi expus ulterior în muzeul de la Săvârşin.

Distribuie informația
Alte știri