Reguli noi pentru grădinițe. Ce jucării sunt interzise

Au început înscrierile la grădiniţă, iar de miercuri dosarele pot fi depuse fizic. Din toamnă, grupa mare devine obligatorie, aşa că părinţii riscă amenzi dacă nu îi înscriu pe cei mici.

Între timp, Ministerul Sănătăţii ar trebui să decidă ce măsuri de precauţie vor fi obligatorii în grădiniţe.

Nu se ştie încă ce reguli se vor aplica în educaţia timpurie peste trei luni. Există numai un set de recomandări negociate de Ministerul Sănătăţii cu reprezentanţii grădiniţelor private, cărora guvernul le poate acorda oricând permisiunea să se deschidă. Prima este reducerea numărului de copii din grupa.

Activităţile în aer liber ar trebui să ocupe o proporţie cât mai mare din timp, cu condiţia evitării contactului strâns dintre copii.

Institutul de Sănătate Publică recomandă ca fiecare preşcolar să aibă pătuţul şi salteaua lui, ca să fie folosite mereu de acelaşi copil. Când se fac activităţi, trebuie evitat schimbul de creioane şi alte obiecte. Ceea ce înseamnă să aibă fiecare un set. Jucăriile care nu pot fi spălate trebuie scoase din sală. Spaţiul propus pentru un copil este 4,5 mp.

Tot Ministerul Sănătăţii propune că aparatele de recirculare a aerului să nu fie folosite. Sunt permise cele de ionizare şi ozonificare.

Distribuie informația
Alte știri