Reîncepe vaccinarea gratuită anti-HPV, virus asociat cu cancerul de col uterin

Anul acesta, doar 20 de mii de doze de vaccin anti-HPV vor ajunge la medicii de familie. Sunt destinate fetelor pentru care părinţii au cerut vaccinul, potrivit stiri.tvr.ro.

Infecţia cu virusul papiloma uman, HPV pe scurt, poate fi riscantă dacă imunitatea corpului nu o înlătură într-un an. Şi nu doar pentru femei, la care este asociată cu cancerul cervical! Medicii atrag atenţia că şi la bărbaţi anumite tulpini de HPV pot duce la cancer în zonele intime şi la gură sau gât. Mai nou, sunt date că HPV ar fi implicat şi în cancerul de prostată. În România, lipsesc însă raportările, iar teste, care costă sute de lei, nu se prea fac.

Se estimează că peste 70% din populaţia lumii a fost sau este infectată cu HPV. În jur de 10% nu se vindecă de la sine. Aproape o treime din cele 100 de tipuri de HPV se transmit pe cale sexuală. Pentru a preveni infecţiile, în Marea Britanie autorităţile au introdus vaccinarea anti-HPV inclusiv pentru băieţi. În România se face contra cost. O doza depăşeşte 600 de lei!

Distribuie informația
Alte știri