Restaurarea interioară a Palatului greco-catolic din Oradea, finanţată de Institutul Naţional al Patrimoniului

Distribuie pentru prietenii tăi:

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat vineri, la Oradea, că restaurarea interioară a Palatului greco-catolic din Oradea, distrus în incendiul din 28 august 2018, va fi finanţată din fondul Institutului Naţional al Patrimoniului prin Programul naţional de restaurare. Si asta este o premieră.

Valoarea totală a investiției este de 27, 4 milioane de lei (fără TVA), aprox. 5,7 milioane de euro, iar durata de realizare va fi de 36 luni.

În următoarele două săptămâni, urmează să fie defalcate lucrările care vor fi executate, respectiv componenta de restaurare interioară care va fi suportată din fondul național de patrimoniu și componenta cu restul lucrărilor, respectiv utilitățile, amenajarea curții, podul clădirii, dotări în pod, mobilier, care vor fi suportate de Primăria Oradea.

După ce va fi reabilitată și în interior, clădirea Palatului Episcopal Greco-Catolic va intra în circuitul public, va putea fi vizitată și va găzdui o serie de evenimente și activități culturale. 

COMPANIE DE TRANSPORT INTERNAȚIONAL MĂRFURI ȘI LOGISTICĂ din Parcul Industrial Borș
ANGAJEAZĂ ECONOMIST SENIOR
CONDIȚII
Absolvent studii superioare economice
Vechime minim 5 ani in domeniu, cuprinzând toate aspectele activității financiar-contabile
Cunoșterea temeinica a legislației financiar-contabile in vigoare
Cunoștințe de operare MS Office (Word, Excel);
CV se trimite la adresa angajări@inovativlogistic.ro, pentru programare interviu

Alte știri