Rețeaua de gaze din Sânnicolau Român, investiție de peste 3 milioane de lei, finalizată

Lucrările de construcție a rețelei de distribuție a gazelor naturale din localitatea Sânnicolau Român au fost finalizate.

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a participat miercuri la recepția lucrărilor, invitat de primarul comunei Sânnicolau Român, Dumitru Marin Munge. Au fost prezenți, de asemenea, reprezentanții companiei Distrigaz Vest SA, care a realizat lucrările.

Proiectul a prevăzut construirea a 13 kilometri de conducte, valoarea investiției fiind de 3.044.630,49 lei, fără TVA. Din această sumă, contribuția Consiliului Județean Bihor a fost de 1 milioan de lei.

,,Vreau să mulțumesc consilierilor locali care au votat pentru sprijinirea acestui proiect, domnului primar care a decis să facă parte din programul multianual derulat de Consiliul Județean Bihor, de sprijinire a acelor comune și orașe care doresc să-și introducă sau să extindă rețelele de gaze naturale. Consiliul Județean a venit alături de comuna Sânnicolau cu sprijin logistic, personal și financiar. Vom continua să facem acest lucru. Introducerea gazului rezolvă două lucruri importante. În primul rând, Sânnicolau Român, fiind o comună de șes, unde nu este pădure, problema încălzirii este, inevitabil, o problemă dificilă și aici gazul rezolvă, cu toate dificultățile de conjunctură, această problemă. Și al doilea lucru este că odată cu rețeaua de gaz, această comună devine mai atractivă pentru investitori” a declarat Mircea Mălan, vicepreședinte al CJ Bihor.

Rețeaua de distribuție a gazelor naturale din Sânnicolau Român va fi pusă în funcțiune în aproximativ 30 de zile, după autorizare.

Vă reamintim că în luna august 2021, Consiliul Județean Bihor a anunțat proiectul prin care va aloca, în fiecare an, un million de euro pentru extinderea rețelei de gaze naturale, ceea ce ar permite susținerea a 5 sau 6 primării. Până în prezent, Consiliul Județean Bihor a încheiat acorduri de parteneriat cu orașul Ștei și comunele Sânnicolau Român, Lunca, Mădăras și Tinca.

Distribuie informația
Alte știri