Rețele de gaz în două comune din Bihor

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de astăzi, 26 aprilie, cofinanțarea proiectelor de introducere a rețelelor de gaz în comunele Chișlaz și Drăgești. Sprijinul constă în alocarea a câte 1 milion de lei pentru fiecare comună.

Vrem să dezvoltăm acest proiect care să contribuie la creșterea nivelului de trai al bihorenilor și la dezvoltarea economică a județului nostru. Comunele și orașele care au rețele de gaz devin mai atractive pentru investitoriAvând în vedere că lemnul este din ce în ce mai greu de procurat și este nefiresc să tăiem pădurile, sunt convins că cea mai bună soluție la îndemâna noastră este rețeaua de gaze naturale”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Potrivit documentațiilor primăriei comunei Chișlaz, valoarea totală estimată a investiției este de 63 de milioane de lei, cu TVA inclus. În Drăgești, valoarea totală estimată pentru introducerea rețelelor de gaze naturale se ridică la peste 38 de milioane de lei, inclusiv TVA.

Vă reamintim că din 2021 Consiliul Județean Bihor derulează un program multianual prin care sprijină orașele și comunele interesate de introducerea sau extinderea rețelelor de gaze naturale. Instituția alocă în fiecare an un million de euro prin acest program, ceea ce permite susținerea a 5 sau 6 primării.

Distribuie informația
Alte știri