Iubitorii muzicii de cameră au fost răsfățați aseară de flautista Mihaela Anica și pianistul Horia Maxim. Cei doi muzicieni au interpretat piese din creația lui Robert Schumann și Gabriel Faure.
Dacă Robert Schumann este des prezent pe scenele de concert, indiferent că este vorba despre lucrări concertante, simfonii sau lucrări de cameră, Gabriel Faure este o prezență mai rară și este mare păcat. Mihaela Anica și Horia Maxim ne-au arătat din nou ce bijuterii muzicale au ieșit din sufletul acestui compozitor.
În cele Trei Romanțe op. 94, Trei cântece din ciclul Album pentru tineri op. 79 și Fantasiestücke op. 73 de Robert Schumann Mihaela Anica ne-a oferit momente de reverie și sclipiri de umor, interpretate cu sensibilitate. Flautista a rezistat ispitei de a se alătura noii mode de interpretare și de a face din cele trei lucrări o pistă pentru un concurs de viteză la flaut. Nu a galopat prin lucrări furându-ne ochii cu viteza atacului și virtuozitatea ei, ci a frazat inteligent fiecare miniatură, romanță sau bucată muzicală scrise de Schumann, subliniind din nou genialitatea tragicului compozitor german și umorul lui, chiar dacă acesta nu apare atât de des în lucrările sale.
Sonata în La major, op 13 de Gabriel Faure a fost inima recitalului. Lucrarea a fost compusă pentru vioară, dar este transcrisă atât pentru flaut, cât și pentru alte instrumente de suflat. Mihaela Anica a avut prilejul să își demonstreze virtuozitatea, să interpreteze cu eleganță primele două părți, cu ușurință copilăreacă și umor Allegro Vivace și partea finală. Personal m-a impresionat însă măiestria cu care a interpretat Fantaisie op.79 de Gabriel Faure. Nu doar respirația și frazarea, ci și delicatețea cu care a interpretat introducerea, iar apoi umorul și noblețea imprimate părții a doua a fanteziei au fost cuceritoare. Mihaela Anica este reținută în gestică în timpul interpretării, nu joacă teatru pe scenă pentru a impresiona publicul, ci impresionează prin inteligența, eleganța și talentul cu care interpretează lucrările alese.
Horia Maxim este un pianist îndrăgit de publicul orădean, atât în calitate de solist cu orchestra sau în recital, cât și ca acompaniator. El a susținut flautul reușind să stea de cele mai multe ori în umbră. Doar la începutul Sonatei de Faure a avut surpriza să constate că acoperă flautul. Dar asta se datorează probabil faptului că nu au exersat toate lucrările în sala Enescu-Bartok. Și-a revenit însă foarte repede și a oferit flautului și sunetului său diafan prim-planul. Dar această observație este nodul găsit în papură, într-un concert de cameră minunat, cu doi muzicieni valoroși, care l-a final au mai interpretat la cererea publicului ca bis un Tango de Isaac Albeniz.
Daniela Stoica
