Revoluția lui Boloș. Orădeanul de la Ministerul Fondurilor Europene propune descentralizarea completă a fondurilor pentru primării

Ministerul Fondurilor Europene propune o schimbare majoră în arhitectura instituțională de gestionare a fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune din viitorul cadru financiar al UE (2021-2027), potrivit unui memorandum ce va fi discutat azi de guvern și făcut public de executiv, relatează g4media.ro

Principala modificare față de situația actuală este descentralizarea completă a gestionării fondurilor din Programul Operațional Regional (POR), adică acea linie de finanțare adresată comunităților locale și din care, de obicei, atrag fonduri europene primăriile.

Descentralizarea înseamnă, potrivit propunerii Ministerului Fondurilor Europene, ca Ministerul Dezvoltării să își piardă calitatea de gestionar al POR în favoarea celor opt Agenții de Dezvoltare Regională (ADR), în coordonarea Ministerului Fondurilor Europene.

Există însă și o problemă menționată în documentul oficial: cele 8 agenții de dezvoltare sunt acum ONG-uri care nu pot îndeplini funcția de autoritate de management. Potrivit propunerii, trebuie găsite soluții care să le permită ordonantare de credite ale bugetului de stat, fiind indicată modificarea Legii nr.500/2002 privind finanțele publice. Integral pe g4media.ro

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri