Rezultate meritorii pentru Tengo Salonta în etapa a 4-a a Campionatului Naţional de Fotbal-Tenis

Municipiul Târgu Mureş a găzduit, în perioada 27-28 mai 2022, etapa a 4-a a Campionatului Naţional de Fotbal-Tenis cu participarea echipei Tengo Salonta, dar şi al jucătorilor bihoreni care alcătuiesc lotul campioanei, CSM Slatina.

Cele douăsprezece echipe participante au fost împărţite în două grupe, rezultând astfel un maraton sportiv de două zile. Salontanii au fost repartizaţi în Grupa B, alături de CSM Slatina, deţinătoarea titlului de campioană, Proactiv Târgovişte (câştigătoarea etapei precedente la proba de triplu), CSM Alexandria, Fotbal-Tenis Răzvan Cluj-Napoca şi Gombos Târgu Mureş, gazda turneului. În Grupa A s-au duelat pentru un loc în careul de aşi formaţiile UNEFS Bucureşti, CSU ASE Bucureşti, Chimia Râmnicu Vâlcea, Comexim Lupeni, Nord-Vest-Cluj-Napoca şi CSU Ploieşti.

Trioul salontan Nagy Darius, Alex Sorean şi Vasile Sorean jr. (împreună cu slătineanul Sebastian Jecu compun lotul campioanei) şi-a respectat statutul de favorit al turneului, calificându-se în finala tuturor probelor (simplu, dublu şi triplu), adjudecând primul loc în urma victoriilor obţinute cu Comexim Lupeni (proba de simplu), Proactiv Târgovişte (dublu) şi UNEFS Bucureşti (triplu).

Tengo Salonta a reuşit să ajungă în penultimul act al competiţiei la proba de triplu, acolo unde a câştigat finala mică în faţa formaţiei ASE Bucureşti, după ce în semifinale a cedat la mare luptă, în setul decisiv, în fața celor de la UNEFS.

Dintre cele 12 jocuri disputate în faza eliminatorie, 9 au avut nevoie de setul decisiv pentru a stabili câștigătoarea, doar cele trei finale încheindu-se în minimul de seturi.

Din lotul echipei Tengo au făcut parte jucătorii: Marc Bence, Lăzău Norbert, Denis Purja, Bagosi István şi Illyés Gergö.

Următoarea etapă va avea loc la Alexandria în prima parte a lunii iunie, CSM Slatina ocupând locul întâi în clasamentul general, în timp ce Tengo se luptă pentru un loc pe podium care să-i permită calificarea în play-off-ul Campionatului Naţional.

Pe podium la juniori, dar și la feminin

Clubul salontan condus de către Vasile Sorean participă și la întrecerea națională rezervată juniorilor, respectiv senioarelor. La etapa desfășurată la Alexandria, Tengo a obținut rezultate meritorii.
La senioare, echipa salontană formată din Andreea Neag, Mădălina Istrate, Bányai Andrea s-a clasat pe locul trei, la fel ca și formația de juniori U16, alcătuită din Szatmári Levente, Szöke Sorean Imre, Andrási Gergö și Andor Tibor. 

Echipa de juniori U18 a dominat etapa de la Alexandria, impunându-se la simplu și triplu (a încheiat pe locul doi, la dublu), consolidându-și, astfel, prima poziție în clasamentul general.

Salonta va fi gazda următoarei etape la feminin și juniori. Turneul va avea loc în perioada 11-12 iunie cu ocazia Zilelor Salontane, jocurile fiind programate în sălile de Sport Sándor Péter și Nicolae Talpoș.

Rezultate tehnice etapa de la Târgu Mureş
Simplu:
Semifinale: Gomboș Târgu Mureș – Comexim Lupeni 1-2, UNEFS București – CSM Slatina 1-2
Finala mică: Gombos Târgu Mureș – UNEFS București 2-1
Finala mare: CSM Slatina – Comexim Lupeni 2-0
Dublu:
Semifinale: Proactiv Târgoviște – Comexim Lupeni 2-1, CSM Slatina – ASE București 2-1
Finala mică: ASE București – Comexim Lupeni 2-1
Finala mare: CSM Slatina – Proactiv Târgoviște 2-0
Triplu:
Semifinale: CSM Slatina – ASE București 2-1, Tengo Salonta – UNEFS București 1-2
Finala mică: Tengo Salonta – ASE București 2-1
Finala mare: CSM Slatina – UNEFS București 2-0

Semifinalele si finale de la Târgu Mureș au fost transmise in direct cu comentator si scor pe ecran.

Distribuie informația
Alte știri