Rezultate remarcabile pentru tinerii sportivi de la Basti Box Salonta

Desfășurată la Sala de Sport ”Măgura” din Șimleul Silvaniei, la invitația antrenorului Popuțea Adrian din partea CSM Zalău, în data de 4 octombrie, echipa Basti Box din Salonta a participat cu 7 sportivi la această competiție. Tinerii pugilisti au fost însoțiți de președintele de onoare al clubului, Sandu Mocanu, de arbitrul de box amator, Raul Bara și de antrenorul Sebastian Silaghi.

Rezultatele au fost remarcabile, 5 sportivi salontani urcand pe cea mai inalta treapta a podiumului. Este vorba despre Marina Gogan 40 kg, Bordaș Ioșka 43 kg, Vincze Zsolt 63 kg, Octavian Toma 52 kg și Mark Gal 80 kg. Pe locul 2 s-au clasat la fete Vanessa Vadan 62 kg , iar la băieți Ciprian Gogan 32 kg.

În intervalul 8-12 octombrie, Clubul sportiv Basti Box Salonta participă la Campionatul Național de juniori care se desfășoară la Brăila cu 4 sportivi; Toma Octavian 52 kg, Iova Bogdan 57 kg, Cioară Bogdan 63 kg și Gal Mark 80 kg, sportivii fiind însoțiți de antrenorul Forian Ioan.

Distribuie informația
Alte știri