Peste 1.600 de persoane legitimate, peste 1.000 de autovehicule verificate și 855 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în doar câteva ore, în cadrul unei ample razii, desfășurată de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, în municipiul Oradea.
Au fost aplicate 58 de sancțiuni, reținute 10 permise de conducere, iar doi șoferi, cercetați pentru infracțiuni rutiere, au fost reținuți.
De asemenea, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Astfel de activități operative vor fi organizate și în perioada următoare, în județul Bihor, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță în rândul comunităților locale. Acțiunile fac parte dintr-o serie de măsuri continue, luate de Poliția Română, pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.